Aeroportul Bodrum este situat la 37 km de orasul Bodrum. Ce distante sunt catre alte statiuni daca aterizezi pe aeroportul Milas Bodrum: 118 km spre Kusadasi, 130 km spre Marmaris, 200 km spre Fethiye, 383 km spre Antalya.
Aeroportul are 2 terminale, 2 cladiri diferite, fara conexiuni intre ele, una deserveste zborurile interne iar cealalt zborurile internationale. Distanta pe jos intre terminale, 6 minute.
Daca vii cu un zbor din afara Turciei si ai de inchiriat o masina, vei ateriza in terminalul de zboruri internationale si apoi trebuie sa mergi catre terminalul zboruri interne, caci acolo sunt ghiseele pentru rent a car.
Transport aeroport Milas Bodrum spre oras Bodrum
Firma Havas are pentru fiecare zbor care aterizeaza pe terminalul zboruri interne un autocar care asteapta turistii.
Transferul este foarte comod, ieftin si rapid. Autocarele Havas asteapta in fata terminalului zboruri interne. Biletul se achizitioneaza direct de la sofer si costa 135 tl. Durata transferului 35 minute.
In general, cei care aterizeaza pe terminalul zboruri internationale au rezervat un pachet complet cazare, zbor si transfer si orarele la autocarele Havas nu se sincronizeaza cu aceste zboruri.
Statiile de autobuz sunt: aeroport Milas Bodrum, Güvercinlik, Torba road, Torba Bus Terminal. Autocarul nu va transfera chiar pana in centrul orasului Bodrum unde este o autogara ci pana la autogara Torba. Aceasta este situata la 6 km de oras si este o constructie noua, moderna care preia traficul de pe stradutele inguste ale orasului Bodrum. Din autogara Torba va puteti gasi transferuri cu autocare spre toate zonele Turciei.
Intre autogara Torba si Bodrum oras circula mini autocare sau puteti lua un taxi care sa va duca chiar la hotel.
Alte articole despre Turcia
5 variante de carduri turistice pentru vizitarea Turciei
Impresii si recomandari Bodrum
Rezerva o cazare cu all inclusive in statiunile din Turcia cu BOOKING !
Rezerva o masina in Bodrum prin platforma BOOKING! Exploreaza toate atractiile mai usor si inchiriaza o masina prin Booking!
Foto Calatorul Multumit